Vizită maraton a lui Frans Timmermans la București

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, se află în vizită de lucru la București. În cursul dimineții acesta s-a întâlnit cu președinții celor două camere ale legislativului. Președintele Camerei Deputaților a precizat, conform Mediafax, că întâlnirea a fost una bună. La scurt timp după încheierea întrevederii cu Călin Popescu-Tăriceanu, biroul de presă al președintele Senatului a emis un comunicat cu punctul de vedere al acestuia privitor la discuțiile purtate.

„Primirea de către dl Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, a dlui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene

Joi, 1 martie 2018, dl Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, l-a primit pe dl Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale. Întâlnirea a avut loc la solicitarea înaltului oficial UE aflat în vizită de lucru la București.

Președintele Senatului a subliniat că abordarea deschisă a Comisiei, pentru a dialoga asupra temelor sensibile cu autoritățile din România, este cea recomandată și apreciată, fiind astfel evitate informarea parțială și distorsionată. Vizita de lucru a prim-vicepreședintelui Comisiei la București este, de aceea, considerată drept element necesar al relației de normalitate cu instituțiile europene, întărind mesajele transmise de ambele părți pentru dialog direct. Coordonarea eficientă cu Instituțiile Europene este în opinia exprimată de dl Călin Popescu-Tăriceanu, utilă în special în această perioadă, în care România se pregătește pentru preluarea Președinției rotative a Consiliului UE, iar Comisia este în faza de încheiere a agendei legislative propuse la începutul mandatului.

Președintele Senatului a evidențiat promovarea activă de către Parlamentul României a respectului pentru valorile fundamentale și principiile europene și a tratamentului egal al statelor membre și al cetățenilor, drept dezideratele viitorului construcției europene. Totodată, a apreciat atenția acordată de Comisie aspectelor de natură instituțională, în pregătirea schimbărilor care vor interveni începând cu viitoarele alegeri europene, salutând preocuparea Comisiei pentru o mai bună reglementare la nivel european, pentru ca instituțiile să funcționeze mai eficient și mai concentrat pentru cetățenii statelor membre.

Referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare, președintele Senatului a reiterat importanța sprijinului și cooperării din partea Comisiei pentru încheierea neîntârziată a acestei etape care grevează statutul României de membru cu drepturi depline în UE. Decizia Comisiei de a ridica mecanismul este așteptată pentru a încheia situația curentă în care România este evaluată în paralel prin mai multe instrumente cu aceleași obiective. A precizat în acest sens că rapoartele Comisiei publicate în ultimii ani au confirmat faptul că majoritatea obiectivelor MCV au fost internalizate de o manieră corespunzătoare în politicile și strategiile naționale, situație confirmată și de concluziile Studiului privind evaluarea celor 10 ani de MCV în BG și RO realizat de Comisia pentru control bugetar (CONT) a PE, prezentat la data de 29 ianuarie a.c..

În ceea ce privește modificarea codurilor penal și de procedură penală, Președintele Senatului a menționat că în plan legislativ, la nivelul Ministerului Justiției, a fost finalizat și adoptat proiectul de lege de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală pentru punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Cu privire la respectarea de către România a valorilor și a raporturilor instituționale caracteristice statului de drept, dl Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că Parlamentul României acordă o deosebită atenție protejării și promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor în fața instituțiilor. În acest sens, a precizat că, în baza legitimității date de votul alegătorilor, se urmărește ca instituțiilor garantate prin Constituție și legi să li se asigure o funcționare democratică, în afara oricărei interferențe a instituțiilor de forță sau a serviciilor de intelligence.

La finalul întâlnirii, dl Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, i-a transmis dlui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, dorința de a continua dialogul, la București și la Bruxelles și și-a exprimat convingerea că printr-o strânsă coordonare cu Comisia Europeană, autoritățile române vor fi în măsură să îndeplinească cu succes rolul ce le revine la nivel european prin exercitarea președinției Consiliului UE în primul semestru al anului viitor”.

Ulterior, înaltul oficial european a avut programate întâlniri cu cu membrii Comisiei Speciale conduse de Florin Iordache, care s-a ocupat de Legile Justiției, președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, șefa DNA – Laura Codruța Kovesi, precum și cu ministrul Justiției – Tudorel Toader.

Sursa foto: ec.europa.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.