Vladimir Putin decretează o săptămână nelucrătoare pentru a limita răspândirea COVID-19

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri o săptămână de concediu plătit pentru toţi cetăţenii între 30 octombrie şi 7 noiembrie pentru a încerca limitarea valului epidemic de COVID-19 în Rusia, relatează AFP şi Reuters.

„Bineînţeles, susţin propunerea de a declara perioada dintre 30 octombrie şi 7 noiembrie ca nelucrătoare”, a declarat Putin.

Şeful statului rus a făcut aceste declaraţii la o întâlnire televizată cu oficiali ai guvernului, precizând că perioada de zile nelucrătoare ar putea începe mai devreme sau ar putea fi prelungită în anumite regiuni dacă situaţia epidemică o justifică.

Săptămâna dintre 30 octombrie şi 7 noiembrie coincide cu vacanţa şcolară rusă şi numai 1, 2 şi 3 noiembrie erau lucrătoare, restul fiind zile de weekend şi zile de sărbătoare.

De asemenea, el i-a implorat pe ruşi, foarte reticenţi, să se vaccineze.

„Vă rog, fiţi responsabili”, a spus el, precizând că „nu există decât două moduri de a ieşi din această perioadă: fie te îmbolnăveşti, fie te vaccinezi”. Liderul de la Kremlin a calificat drept „periculoasă” rata scăzută de vaccinare din Rusia.

Vladimir Putin a cerut, de asemenea, accelerarea depistării şi întărirea măsurilor de izolare în cazurile contact.

Rusia se confruntă din luna iunie cu un val epidemic provocat de varianta Delta care s-a agravat considerabil de o lună, pe fondul vaccinării apatice, restricţiilor sanitare inexistente şi măsurilor de distanţe sau privind portul măştii respectate deloc sau foarte puţin, notează AFP.

În Rusia s-au înregistrat în ultimele 24 de ore un număr record de 1.028 de morţi şi 34.073 de noi infectări.

Rusia a început să administreze a treia doză de vaccin în luna iulie, una dintre primele ţări din lume care au început administrarea ei, însă Putin nu a primit până acum doza „booster”, a anunţat Kremlinul miercuri.

„Preşedintele nu a primit încă a treia doză. Acest lucru se va întâmpla când îi vor recomanda medicii şi specialiştii”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *