Volodimir Zelenski, numit „Personalitatea anului” de revista TIME

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost numit „Personalitatea anului” de către revista săptămânală americană TIME, relatează CNN. Președintele Ucrainei a oferit un interviu de peste două ore reporterilor revistei americane în trenul care îl ducea din capitala ucraineană la Herson, orașul recucerit de forțele ucrainene.

„Este de datoria mea să merg acolo și să le arăt că Ucraina s-a întors, că îi sprijină. Poate le va da un impuls suficient pentru a mai rezista câteva zile. Dar nu sunt sigur. Nu mă liniștesc cu astfel de iluzii”, a declarat Zelenski, conform TIME.
Serviciul ucrainean de securitate a avut o singură solicitare: să nu se realizeze nicio fotografie în vagonul privat al președintelui.

„La Herson, exploziile au continuat să sune, dar Zelenski nu părea deranjat de ele. El a refuzat, ca de obicei, să poarte cască sau vestă antiglonț”, scrie Simon Shuster, autorul reportajului TIME.

„Succesul lui Zelenski ca lider pe timp de război s-a bazat pe faptul că curajul este contagios. S-a răspândit prin conducerea politică a Ucrainei în primele zile ale invaziei, deoarece toată lumea și-a dat seama că președintele a rămas. Cu doar șase luni mai devreme, președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, un lider cu mult mai experimentat decât Zelenski, a fugit din capitală în timp ce forțele talibane se apropiau. În 2014, unul dintre predecesorii lui Zelenski, Viktor Ianukovici, a fugit de la Kiev în timp ce protestatarii s-au apropiat de reședința lui. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, liderii Albaniei, Belgiei, Cehoslovaciei, Greciei, Poloniei, Țărilor de Jos, Norvegiei și Iugoslaviei, printre altele, au fugit de înaintarea Wehrmacht-ului german și au trăit războiul în exil”, notează TIME.

„Nu erau prea multe în biografia lui Zelenski care să prezică dorința lui de a rămâne și de a lupta. Nu servise niciodată în armată și nu arătase prea mult interes pentru treburile acesteia. Era președinte abia din aprilie 2019. Probabil, instinctele sale derivă dintr-o viață întreagă pe scenă”, se mai arată în reportajul realizat de TIME.

„Acea experiență de scenă s-a dovedit a avea avantajele ei. Zelenski era adaptabil, antrenat să nu-și piardă nervii sub presiune. Acum publicul lui era lumea întreagă, oamenii. Era hotărât să nu-i dezamăgească. Decizia lui de a rămâne în fața unui posibil asasinat a dat un exemplu, i-a determinat pe subalterni să-l respecte și să-l apere”, a precizat publicația.

Departe de familie

Mulți ucraineni au ales să nu plece din Ucraina pentru a-și salva viața. Ei au ales să își apere orașele împotriva forțelor invadatoare, conform TIME.

Războiul l-a ținut departe pe președintele ucrainean de familia sa. Însă, acesta este de părere că ar fi greșit să-și reia obiceiurile în timp ce multe familii ucrainene sunt separate din pricina războiului.

Milioane de refugiați ucraineni trăiesc în străinătate, în vreme ce bărbaților le este interzis să părăsească țara fără permisiune specială.

Cu toate acestea, Volodimir Zelenski se întâlnește cu familia mult mai des decât în primele săptămâni de război. Fiul său, în vârstă de 9 ani, și-a uimit tatăl, în timpul unei vizite recente, cu cercetarea sa realizată în chestiuni militare.

„El studiază totul. Caută pe net. Vorbește cu bodyguarzii. Este un fan al forțelor noastre armate, al armatei noastre și știe care este misiunea noastră, ce arme avem și ce ne lipsesc”.

„Rușii văd democrația și libertatea Ucrainei ca pe o problemă a propriei lor supraviețuiri. Singura modalitate de a învinge un astfel de inamic este de a convinge restul lumii libere să tragă Ucraina în cealaltă direcție, spre suveranitate, independență și pace. Pierderea libertății într-o națiune erodează libertatea în toate celelalte”, a mai adăugat Zelenski.

În plus, la începutul lunii decembrie, Volodimir Zelenski a fost desemnat de către publicația Financial Times „Personalitatea anului”. Publicația din Marea Britanie susținând că acesta întruchipează reziliența poporului său.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *