Zegrean: Ne-am jucat de-a justiția și am făcut praf justiția. Ne jucăm de-a Armata și facem praf Armata. Păi, nu se poate!

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean arată că PSD vrea să acapareze tot și că social democrații vor ei să propună ei să numească. Declarațiile vin în contextul în care ministrul Apărării, Gabriel Leș, l-a propus pentru șefia Statului Major al Armatei pe generalul Dumitru Scarlat, iar președintele a refuzat din motive de legalitate.

„Legislația românească toată e așa, pentru că niciodată, când e vorba de numiri de persoane, nu știi cine trebuie să-l numească, cine să-l propună. Trebuia să urmeze aceeași procedură și la prelungire ca și la numire, dar dacă nu se înțeleg și dacă vin cu propunerile de numire fără să-l consulte pe președinte, clar că președintele poate și el să facă, pentru că până la urmă, ca și la procurori, președintele are decizia, el îi numește. Ceilalți îi propun. Același lucru se întâmplă și la prelungire, dar nu cel care propune hotărăște. Acum văd că asta se dorește în toate domeniile – cel care propune să hotărască. Nu se poate – ne-am jucat de-a justiția și am făcut praf justiția. Acum ne jucăm de-a Armata și facem praf Armata. Păi, nu se poate”, a declarat fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *