Zi De Doliu Naţional În Italia
Guvernul populist şi de extremă dreapta italian a declarat război societăţii gestionare a autostrăzii, care intenţionează să se apere, dar care a înregistrat pierderi pe bursă după prăbuşirea dramatică a unei porţiuni a viaductului de la Genova, în nordul ţării
La faţa locului, macarale şi buldozere continuau să îndepărteze moloz în căutarea unor oameni daţi dispăruţi. Prefectura a primit numeroase semnalări ale unor persoane date dispărute, „dar este dificil de ştiut dacă cineva nu răspunde la telefon pentru că este deja în vacanţă, la capătul lumii, sau pentru că este, din nefericire, acolo dedesubt”, a declarat miercuri seara ministrul de Interne Matteo Salvini.
Premierul Giuseppe Conte a anunţat că bilanţul provizoriu a fost scăzut la 38 de morţi, de la 39, şi la 16 răniţi – între care nouă în stare gravă. Unul dintre românii declaraţi iniţial morţi a fost găsit în viaţă, dar este în comă de gradul IV.
Ân Italia va fi sâmbătă o zi de doliu naţional, cu ocazia unei ceremonii funerare solemne, dimineaţa, la Fiera de Genova, un centru de expoziţie. Guvernul a decretat starea de urgenţă pe o perioadă de un an la Genova, ceea ce oferă un cadru nornativ în vederea gestionării locului şi asistenţei destinate unui număr de 630 de persoane evacuate şi ale căror locuinţe, situate sub pod, sunt condamnate.
Guvernul vrea, de asemenea, să revoce concesiunea Autostrada per l’Italia a tronsonului unde se află podul surpat şi precizeayă că nu mai are timp să aştepte o decizie a justiţiei.