Zi DECISIVĂ la Curtea Constituțională: Astăzi se va decide dacă codurile penale sunt constituționale. Criminalul de la Caracal ar putea scăpa cu 15 ani de închisoare cu ajutorul CCR

Judecătorii Curții Constituționale sunt așteptați să se pronunțe astăzi, după șapte amânări, asupra modificărilor aduse de majoritatea parlamentară PSD-ALDE Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Printre cele mai importante modificări se numără diminuarea termenelor de prescripţie a pedepselor și abrogarea articolului referitor la neglijenţa în serviciu. În cazul condamnării bărbatului suspectat de uciderea celor două fete din Olt, sentința nu ar putea fi închisoare pe viață deoarece suspectul are peste 65 de ani, iar după executarea a jumătate din pedeapsă ar putea fi eliberat condiționat.

Curtea Constituțională a amânat de șapte ori, ultima dată în 11 iulie, pronunțarea pe sesizările de neconstituționalitate referitoare la codurile penale formulate de către președintele Klaus Iohannis și de către opoziție.

Camera Deputaților a adoptat în 24 aprilie, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. Proiectele au ajuns la vot în Cameră după ce Comisia Iordache a dat raport favorabil, în mare viteză. Modificarea Codurilor penale a reintrat în procedura parlamentară după ce PSD a eșuat în demersul de adoptare prin ordonanță de urgență, acesta fiind unul dintre reproșurile aduse fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, care a fost, de altfel, schimbat din funcție.

Comisia Iordache a adoptat în mare viteză raportul pe cele două proiecte de modificare a Codului Penal și a Codului de procedură penală. Teoretic, este vorba de modificări cerute de Curtea Constituţională. Cele două legi, precum și proiectul de modificare a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție au fost atacate la Curtea Constituțională de către președintele Klaus Iohannis și de către PNL și USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.