Zidul lui Trump de la frontiera cu Mexicul, avariat de inundaţii de proporţii

Porţiuni din zidul ridicat la frontiera cu Mexicul în timpul administraţiei preşedintelui Donald Trump au fost avariate aparent din cauza intemperiilor care au afectat în ultimul timp sudul Arizonei, relatează luni dpa, citând presa locală.

Agenţi vamali şi de pază a frontierelor SUA au confirmat, potrivit ziarului The Tucson Sentinel, că inundaţii „istorice” la frontiera Statelor Unite cu Mexicul sunt la originea acestor distrugeri, între care mai multe porţi metalice larg deschise scoase din balamalele lor, iar în unele cazuri împotmolite în noroi şi în moloz.

Ploile musonice au provocat inundaţii severe în regiune în ultimele zile, ameninţând să depăşească recordul precipitaţiilor din 1964.

Conform site-ului Gizmodo, prejudicii importante au fost cauzate zidului de frontieră, ale cărui costuri se ridică la mai multe miliarde de dolari, în zona San Bernardino Ranch, situată între Douglas, Arizona şi San Bernardino Wildlife Refuge.

În timpul campaniei sale electorale din 2015, când a candidat pentru primul său mandat la Casa Albă, fostul preşedinte american Donald Trump promisese ridicarea unui zid puternic, stavilă în calea migraţiei ilegale, pentru care va plăti Mexicul.

„Nimeni nu construieşte ziduri mai bine decât mine, credeţi-mă!”, afirmase el în iunie 2015. „Şi le voi construi foarte ieftin”, asigurase atunci Trump.

În realitate, finanţarea sectoarelor din zidul pe care Trump le-a putut construi înainte de a preda ştafeta la Casa Albă în ianuarie provine din fonduri federale, dintre care miliarde de dolari de la Ministerul Apărării.

Kate Scott, de la Centrul Madrean Archipelago Wildlife, descrie porţile avariate ca fiind într-o stare de „paragină” alături de o fotografie postată de ea pe Twitter.

Jose Manuel Perez Cantu, de la organizaţia neguvernamentală Cuenca de Los Ojos, a declarat pentru Gizmodo că ştie de şase porţi într-un singur loc distruse de inundaţii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *