ZIUA Z. Joia Care I-ar Putea Scăpa Pe Penali
A mai rămas doar o oră până la ședința de Guvern. Programată pentru ora 13.00, ședința Executivului ține toți ochii ațintiți asupra ei, fiind zvonul că guvernanții ar putea da astăzi controvesata Ordonanță privind grațierea și amnistia. Deocamdată Guvernul nu a anunțat ce are pe ordinea de zi. În schimb, Senatul a anunâat deja că se va reuni la ora 18.00 pentru a aproba Ordonanțele date de Guvernul Dăncilă, întrucât de mâine senatorii și deputații intră în vacanță parlamentară.
În perioada vacanței parlamentare, Guvernul poate emite ordonanțe simple, în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Printre domeniile care nu fac obiectul legilor organice se numără: fondurile europene, agricultura, sănătatea, transporturile, finanţele, afacerile interne, cultura şi comunicaţiile.
Executivul poate emite ordonanțe de urgență doar în perioada în care Parlamentul se află în sesiune. Astfel, astăzi este ultima zi în care guvernul mai poate aproba o ordonanță de urgență. Conform legii, Senatul sau Camera Deputațiilor, după caz, înregistrează Ordonanțele de Urgență în ședința Biroului permanent. Odată înregistrat documentul în Parlament, aceasta produce efecte.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, va participa la ședința de Guvern, el infirmând din nou în această dimineață că Executivul are în plan o Ordonanță cu privire la grațiere și amnistie. De altfel, surse politice au afirmat că ALDE (care l-a propus pe Tudorel Toader la Justiție) nu ar susține un act normativ privind grațierea și amnistia.