China donează 30 de milioane de dolari OMS în lupta împotriva covid-19

China sare în ajutorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) după dezangajarea Statelor Unite şi a anunţat joi o nouă donaţie în valoare de 30 de milioane de dolari cu scopul de a ajuta instituţia ONU să lupte împotriva covid-19, relatează AFP.

”China a decis să plătească 30 de milioane de dolari (28 de milioane de euro) în plus, în numerar, OMS”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de externe Geng Shuang.

”Acest lucru va ajuta la prevenirea şi controlul epidemiei covid-19 şi la susţinerea dezvoltării sistemelor de sănătate în ţările în curs de dezvoltare”, a subliniat elîntr-o conferinţă de presă.

Acest anunţ are loc în contextul în care Statele Unite şi-au suspendat în mod zgomotos, săptămâna trecută, finanţarea instituţiei internaţionale, cu sediul la Geneva, denunţând luările acesteia de poziţie, în ochii săi prea favorabile Beijingului.

Preşedintele american Donald Trump a denunţat tot atunci ”proasta gestionare” de către OMS a pandemiei covid-19, care s-a soldat cu peste 180.000 de morţi în lume de la apariţia acesteia în China, la sfrşitul lui 2019.

Numeroşi experţi avertizează cu privire la o creştere a contaminărilor – mai ales în în Africa, unde numărul paturilor disponibile în unităţile de terapie intensivă nu depăşeşte cinci la un milion de locuitori, faţă de 4.000 în Europa.

”Susţinerea OMS într-un moment critic al luptei mondiale împotriva epidemiei înseamnă apărarea idealurilor şi principiilor multilateralismului şi apărarea statutuli şi autorităţii ONU”, a justificat Geng Shuang, care a subliniat de asemenea că China a plătit deja 20 de milioane de dolari (19 milioane de euro) OMS, părând să se refere la o donaţie din martie.

După dezangajarea americană, Beijingul a acuzat Washingtonul de ”subminarea cooperării internaţionale” împotriva covid-19 şi l-a îndemnat să-şi ”asume serios responsabilităţile şi obligaţiile”.

Statele Unite sunt principalul finanţator al OMS, o instituţie multilaterală creată în 1948 şi a cărei funcţionare şi misiune sunt tributare creditelor acordate de statele membre şi donaţiile unor binefăcători privaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *