SUA alegeri 2020. Un fost asociat al lui Hunter Biden spune că are dovezi despre afacerile „murdare“ ale familiei candidatului democrat

Tony Bobulinski. Photo: Fox News

Tony Bobulinski, care se prezintă drept un fost asociat al lui Hunter Biden, a declarat presei că Joe Biden a fost asociat planurilor fiului său în China. Acest fost militar în vârstă de 48 de ani, invitat de Donald Trump să urmărească dezbaterea în personaă, a dat asigurări că urmează să transmită vineri o serie de elemente împotriva poliţiei federale şi unor senatori.

Declarația, făcută ziarului New York Post, care a publicat e-mail-urile, afirmă că fostul vicepreședinte al SUA, Joe Biden, era un participant activ într-o schemă de familie, cu scopul de a scoate milioane de dolari din parteneriatul cu o firmă chineză dubioasă.

Fostul partener de afaceri al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, cel care furnizat Fox News mesaje ale acestuia privind o schemă de afaceri din China, urmează să predea toate dispozitivele sale electronice şi înregistrările cu privire la afacerile lui către FBI, a anunţat pe Twitter John Roberts de la Fox News.

Tony Bobulinski a făcut publice mai multe mesaje ale lui Hunter Biden, între care şi unul în care se referea la împărţirea banilor într-o viitoare companie, iar 10% i-ar fi revenit Barosanului („the big guy”), care ar fi chiar fostul vicepreşedinte Joe Biden.

„Ceea se afirmă este o realitate. Ştiu că este o realitate pentru că am trăit-o. Eu sunt CEO-ul Sinohawk Holdings care au fost un parteneriat între China, reprezentată de CEFC/directorul Ye şi familia Biden. Am fost adus în companie să fiu CEO de către James Gilliar şi Hunter Biden. Referirea la Barosanul în mult mediatizatul e-mail din 13 mai 2017 este în fapt o referire la Joe Biden. Celălalt JB despre care se vorbeşte în e-mail este Jim Biden, fratele lui Joe”, a declarat Tony Bobulinski, potrivit Mediafax.

Într-un mesaj datat 20 mai 2017, „Tony Bobulinski este avertizat de partenerul de afaceri James Gilliar: nu menţiona implicarea lui Joe, doar când veţi fi faţă în faţă. Ştiu ca ştii deja asta, dar sunt paranoici”, arată Mike Emanel de la Fox News, potrivit The Sun.

Bobulinski a declarat pentru The New York Post: „L-am văzut pe vicepreşedintele Joe Biden spunând că nu a vorbit niciodată cu Hunter despre afaceri. Am văzut la prima mână că nu e adevărat, deoarece nu era doar afacerea lui Hunter, ei vorbeau de a pune la bătaie numele şi moştenirea familiei”.

Bobulinski declarat: „Hunter Biden îşi numea tatăl „Big Guy” sau „directorul meu” şi menţiona frecvent că cerea aprobarea sau sfaturile sale privind potenţiale contracte despre care discutam”.

Tony Bobulinski se prezintă ca un fost partener al lui Hunter Biden, al lui Joe Biden și al fratelui lui Joe, Jim Biden, în această relație de afaceri cu China. Bobulinski afirmă că este unul dintre destinatarii e-mail-ului datat 13 mai 2017, și publicat săptămâna trecută de New York Post. Mesajul, trimis de un alt partener din grup, descria funcțiile și modul de împărțire a banilor într-o viitoare companie. Aici se vorbea și despre 10% puse deoparte pentru „Barosan” („the big guy”).Mai multe surse citate de Fox News dezvăluiau că „Barosanul” era Joe Biden.

Bobulinski spune că „e-mail-ul este autentic” și că, într-adevăr, „Barosanul” era fostul vicepreședinte al SUA și actualul candidat în alegerile prezidențiale.

„Ceea se afirm este o realitate. Știu că este o realitate pentru că am trăit-o. Eu sunt CEO-ul Sinohawk Holdings care au fost un parteneriat între China, reprezentată de CEFC/directorul Ye și familia Biden. Am fost adus în companie să fiu CEO de către James Gilliar și Hunter Biden. Referirea la «Barosanul» în mult mediatizatul e-mail din 13 mai 2017 este în fapt o referire la Joe Biden. Celălalt «JB» despre care se vorbește în e-mail este Jim Biden, fratele lui Joe.”

Fostul vicepreședinte a repetat cu insistență că nu a discutat niciodată cu fiul său despre afacerile acestuia și despre modul în care face bani.

Cei doi au mers împreună la bordul Air Force Two în China, în 2013, unde Hunter a obținut un credit de 1,5 miliarde de dolari. Mai este și angajarea lui Hunter în consiliul director al companiei ucrainene de gaz Burisma, cu un onorariu de 83.000 de dolari pe lună, în ciuda lipsei sale totale de experiență în domeniul energetic. Relații similare au existat și în România, Rusia și Kazahstan.

Într-unul dintre paragrafele cele mai explozive ale declarației lui Bobulinski, acesta scrie că Hunter Biden vorbea despre tatăl său ca despre „directorul meu și îl consulta adesea, cerându-i aprobarea sau sfatul privind diverse tranzacții potențiale pe care le discutam”.

„L-am auzit pe vicepreședintele Biden că nu a discutat niciodată cu Hunter despre afacerile sale”, spune. „Am văzut cu propriii mei ochi că nu este adevărat, pentru că nu era doar afacerea lui Hunter, ci spuneau că în joc sunt numele și moștenirea familiei.”

Acest lucru sugerează că Joe Biden își vindea influența sa ca vicepreședinte al SUA pentru afacerile familiei sale. Bobulinski afirmă că deține numeroase dovezi pentru a-și susține afirmațiile explozive: documente, e-mail-uri, SMS-uri etc.

El susține că a depus, miercuri, toate aceste dovezi la două comisii ale Senatului.

Donald Trump, care l-a acuzat pe Joe Biden de corupţie timp de o săptămână, pe toate tonurile, l-a atacat în mod frontal în ultima lor dezbatere televizată, dar nu a reuşit să treacă de apărarea rivalului său în alegerile de la 3 noiembrie, relatează AFP.

Înaintea ultimului duel televizat între cei doi pretendenţi la fotoliul de la Casa Albă, echipa de campanie a lui Donald Trump a spus clar că, dacă jurnaliştii nu o fac, preşedintele republican în exerciţiu îl va întreba el însuşi pe fostul vicepreşedinte american de ce l-a ”autorizat pe fiul său Hunter să mijlocească un acces” către tatăl său.

Fiul mai mic al lui Joe Biden a făcut afaceri în China şi Ucraina pe când tatăl său era numărul doi al lui Barack Obama (2009-2017).

Ziarul conservator New York Post (NYP) a publicat săptămâna trecută e-mailuri din laptopul lui Hunter cu scopul de a dovedi că acesta şi-a amestecat tatăl în afacerile sale în Ucraina.

Aceste acuzaţii, pe care Joe Biden le-a respins fără să facă mare caz, au devenit noul strigăt de luptă al susţinătorilor preşedintelui care a catalogat, la mitinguri electorale, familia Biden drept o ”întreprindere criminală”.

Pe scena de la Nashville, joi seara, el nu a întârziat să aplice prima lovitură. Într-o discuţie despre pandemia covid-19 şi impactul economic al acesteia, Donald Trump a insinuat misterios că Joe Biden ”pare că a câştigat bani undeva”.

Apoi, a adăugat el un pic mai târziu, ”aceste e-mailuri oribile… datoraţi o explicaţie americanilor”.

”Cineva tocmai a făcut o conferinţă de presă. Trebuia să lucreze cu tine şi cu familia ta. Ceea ce spune este copleşitor”, a continuat el. Fără să aştepte ca preşedintele să spună mai mult, Joe Biden a dezminţit puternic orice neregulă.

”Fiul meu nu a câştigat bani cu acest truc… în China”, a dat el asigurări, trimiţându-i mingea înapoi magnatului în domeniul imobiliar. ”Singurul tip care a câştigat bani în China este tipul ăsta!”.

Pe când era vicepreşedinte, ”fiul său, fraţii săi s-au îmbogăţit”, a mai acuzat locatarul Casei Albe.

”Eu n-am luat un cent de la vreo sursă străină în viaţa mea”, a declarat Joe Biden, după care a contraatacat din nou. ”Nu v-aţi publicat niciuna dintre declaraţiile fiscale. Ce ascundeţi?” Donald Trump este primul preşedinte din anii ’70 care refuză să-şi facă publice declaraţiile fiscale, ceea ce alimentează tot felul de speculaţii de ani de zile.

Democratul, în vârstă de 77 de ani, a susţinut că şi-a făcut treaba ca vicepreşedinte în mod ”impecabil” şi a prezentat scrutinul de la 3 noiembrie ca pe o alegere între două ”personalităţi”, prezentându-se pe sine ca pe o persoană integră în faţa unui preşedinte ”mincinos”.

”Nu face pe bebeluşul nevinovat, Joe”, i-a replicat Donald Trump, acuzându-l că este ”corupt”.

”Uitaţi-vă la laptopul infernului”, a îndemnat el.

Însă nu s-a mai discutat despre laptop, iar debaterea s-a terminat fără că americanii să fie mai edificaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *