Ponta: La multe evenimente semioficiale, era foarte amabil Dragnea cu Pahonţu

Dezvăluiri ale lui Victor Ponta cu privire la relațiile care au existat între Liviu Dragnea și Lucian Pahonțu. Articol preluat de pe site-ul www.agerpres.ro

Fostul premier Victor Ponta a declarat marţi seara, la Digi 24, că şeful SPP, Lucian Pahonţu, este „noua ţintă” a liderului PSD, Liviu Dragnea, şi a susţinut că la mai multe evenimente „semioficiale” a văzut personal că „era foarte amabil Dragnea cu Pahonţu”.

„(Dragnea) nu spune niciodată nimic cu subiect şi predicat. (…) Dă mesaje, zi, domne, care e statul paralel, ăla unde tăiai tu porcul, zi ce faci! (…) Dacă Grindeanu şi cu Tudose erau controlaţi din altă parte şi Dragnea i-a pus, înseamnă că Dragnea era controlat din altă parte, iar eu, personal, care am asistat, am văzut cu ochii şi cu urechile mele am auzit, ştiu sigur că domnul Dragnea avea relaţii privilegiate cu ceea ce acum numeşte statul paralel. (…) Am participat la multe evenimente, semioficiale, la care era şi domnul Pahonţu de la SPP, noua victimă, noua ţintă a lui Dragnea. Deodată îl face faimos, cred că lumea nu ştia cine e Pahonţu. Era foarte amabil Dragnea cu Pahonţu, nu i-a tăiat chiar şorici, aia doar la doamna Kovesi, dar nu era aşa luptător”, a spus Victor Ponta.

El a afirmat că în perioada în care a fost sub protecţia SPP nu s-a simţit spionat. „Eu am avut cinci ani SPP, nu m-am simţit spionat, m-am simţit protejat, realmente. (…) Hai să desfiinţăm SRI-ul, SPP-ul, să desfiinţăm toate aceste instituţii. (…) Aceasta e paranoia deja, înseamnă că un stat e înlocuit cu voinţa unui om”, a declarat Ponta.

Fostul premier a precizat că nu există avize negative ale SRI şi că în perioada în care a fost premier a primit „note” în care nu erau scrise minciuni.

Continuarea articolului la adresa www.agerpres.ro/politica/2018/01/31/ponta-la-multe-evenimente-semioficiale-era-foarte-amabil-dragnea-cu-pahontu–46495

SURSA: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *