Nicușor Dan se plânge că l-a sunat Poliția la 6 dimineața, pentru descinderile DNA, și spune că a predat procurorilor toate documentele cerute

Procesul verbal de predare în calitate de conducător al instituţiei. ”Nu e ceva ieşit din comun”, afirmă Nicuşor Dan, precizând că prima dată i-a fost mai greu la percheziţii, când a fost sunat de Poliţie la 6 dimineaţa.

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi seară, la Digi 24, despre percheziţiile DNA de la sediul instituţiei şi a afirmat: ”Nu e ceva ieşit din comun, au mai fost descinderi ale Parchetelor. În urmă cu câteva luni a fost ceva legat de urbanism, au ridicat acte. Azi au fost de resurse umane. E normal, am prezentat toate actele. Eu am fost…Aşa se întâmplă…Prima oară a fost mai greu când m-a sunat la 6 dimineaţa Poliţia să spună că este la Primărie”.

Nicuşor Dan a precizat că singura sa implicare a fost că a trebuit să semneze în calitate de şef al instituţiei.

”Eu, ca şef al instituţiei, a trebuit să semnez că dăm toate actele astea – pe care le-am şi dat – tocmai am semnat procesul verbal. Sunt nişte acte care ţin de resurse umane”, a mai declarat primarul general.

Procurorii DNA au descins, joi, la Primăria Capitalei, pentru a ridica documente într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 – 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *