Profesorii, chemaţi de Ciucă la Guvern

Premierul Nicolae Ciucă are marţi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, la ora 12,00, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

De asemenea, la ora 15,00, potrivit sursei citate, prim-ministrul se va întâlni cu reprezentanţii SANITAS.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) se solidarizează cu cadrele didactice din România și organizațiile lor sindicale și își exprimă sprijinul față de revendicările greviștilor.

„Suntem convinși că reforma reală a învățământului nu poate fi efectuată fără o alocare corespunzătoare a resurselor financiare ale statului, iar educația de calitate se poate construi doar pe baze economice solide, apte să motiveze cei mai buni absolvenți să aleagă funcția didactică. Un salariu al unui profesor debutant, în valoare de 2.400 RON, este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023, iar statul român este dator să își asume responsabilitatea față de această situație și să ia decizia strategică a finanțării corecte a sistemului de învățământ”, se arată într-un comunicat al celor trei organizații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *