Un bărbat, târât de metrou tot peronul, până în tunel, a ajuns la spital cu un picior fracturat și traumatism cranian

 

Un călător, care a  forțat intrarea în tren, după anunțul de închidere a ușilor metroului, a rămas cu piciorul prins între uşi, și a fost târât tot peronul. Din fericire, pasagerii trenului au tras semnalul de alarmă, iar bărbatul a scăpat cu răni relativ ușoare.

„Metrorex informează că, astăzi, 9 octombrie 2019, în jurul orei 16:00, în stația de metrou 1 Mai, un călător a forțat intrarea în trenul care se deplasa în direcția Străulești, după anunțul de închidere a ușilor. Piciorul acestuia a fost prins între ușile trenului care a plecat din statie, călătorul fiind lovit de oglinda de pe peron”, se precizează în comunicatul Metrorex.

Pasagerii din tren au apăsat butonul de alarmă, echipa de conducere a trenului acționând sistemul de frânare de urgență, bărbatul fiind târât până în tunel. Personalul de conducere a trenului a anunțat echipele de salvare, iar bărbatul a ajuns la spital, cu un picior rupt și un traumatism cranian.

Metrorex anunţă că se va deschide o anchetă cu privire la cauzele care au condus la acest incident, iar persoanele vinovate vor fi sancționate în conformitate cu prevederile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *